Horia Colibășanu a intrat în familia Ironman –  o premieră personală. El a terminat, în 13:13:51, cea mai dură cursă de triatlon, proba Long Distance.

Pentru a fi considerat Ironman, un concurent trebuie să parcurgă într-un timp limită de 16 ore următoarele distanțe: înot – 3.800m, ciclism – 180 km și alergare – 42.2 km, potrivit organizatorilor Campionatului Național de Triatlon Xman Ironman România. Competiția s-a desfășurat în data de 27 iunie, la Oradea și a atras circa 300 de participanți din mai multe țări.

Colibășanu, al zecelea clasat la categoria lui, a obținut:

Înot – 1:40:22

Ciclism – 6:27:54

Alergare – 5:05:34Foto: Mircea Gherase

Foto: Mircea Gherase

Colibășanu a fost coordonat medical de către Dr. Ion Icma, care s-a asigurat ca, în testarea anduranței, corpul sportivului să nu intre în zona de risc.

Anul acesta, Colibășanu s-a întors din Himalaya mai devreme decât în alți ani, în aprilie, când a tatonat cu ideea unei competiții de triatlon.

“Am avut doar două luni să mă antrenez pentru acest tip de competiție, am plecat cu un minus. Dar am compensat cu o formă fizică și psihică bună. Toată energia și pregătirea fizică și mentală adunate pe parcursul unui an pentru proiectul din Himalaya le-am canalizat aici. Mă bucur că am reușit acest test de anduranță și îi felicit pe ceilalți concurenți”, a declarat Horia Colibășanu.

Horia îl îmbrățișează pe fiul său, la linia de sosire.  Foto: Mircea Gherase

Horia îl îmbrățișează pe fiul său mai mare, la linia de sosire.
Foto: Mircea Gherase

În proiectele sale sportive, Horia Colibășanu este susținut de partenerii săi, Timișoreana, Allianz Asigurări și Sport Guru – sponsor tehnic (Salewa, Dynafit). Printre susținători se mai numără: Kathrein, Deltatel, Vitas, CS Alternative, Scarpa, S75 și partenerii media Sport.ro, ProSport și Esquire.

Horia Colibășanu, 38 de ani, medic stomatolog, este cel mai bun alpinist de altitudine al momentului, fiind singurul român care a escaladat trei dintre vârfurile de 8.000 de metri cu cea mai ridicată rată de mortalitate: Annapurna, K2 și Dhaulagiri.

Cinci dintre cele șapte vârfuri de 8.000 de metri atinse au fost în premieră pentru România. Horia Colibășanu se cațără în stil pur, sportiv, fără oxigen artificial și fără Sherpași de altitudine.

Horia Colibășanu este protagonistul unui film documentar produs în Spania, “Pura Vida/the ridge”, premiat la Festivalul Internațional de Film San Sebastian. În “Pura Vida/the ridge”, Horia joacă rolul principal în cea mai amplă și riscantă operațiune de salvare din istoria Himalayei (Annapurna 2008), în urma căreia a primit distincția “Spirit of Mountaineering” (Piolets d’Or, 2009), din partea British Alpine Club, cel mai prestigios club montan din lume.

Xman România, aflată la a VI-a ediție, este organizată de Clubul Sportiv Xterra Sport Bihor.

***

Pentru mai multe informații despre Horia Colibășanu, vizitați www.horiacolibasanuhimalaya.ro și urmăriți-l pe Facebook (FB/Horia.Colibasanu) și Twitter (@HColibasanu @MountainViral) *** Pentru alte informații, vă rugăm să ne scrieți la: contact@horiacolibasanuhimalaya.ro