
Horia Colibășanu a renunţat la expediţia din 2018 din cauza riscului de avalanşă de zăpadă şi gheaţă
Sportivul timişorean a revenit în Kathmandu şi se pregăteşte să se întoarcă în ţară, după ce, împreună cu partenerul său Peter Hámor (53) au hotărât să renunţe la ascensiunea finală din cauza riscului foarte mare de avalanşe în plăci de zăpadă.
“A nins foarte mult, s-a depus un strat de jumătate de metru, apoi a fost soare puternic. S-a creat o placă de gheaţă care pluteşte pe zăpada pufoasă. Când mergeam pe ea vibra sau se crăpa. Riscul ca plăcile să se rupă şi să pornească o avalanşă era foarte mare. Dintr-o astfel de avalanşă nu ai nicio şansă să scapi. Am hotărât să renunţăm anul acesta, cu regret pentru toată munca pe traseul pe care l-am echipat, având entuziasmul de la început”, a spus astăzi Horia Colibăşanu, anunţând astfel că proiectul deosebit pe care l-a pregătit în 2018 nu a putut fi dus la final.
Horia şi Peter au urcat anul acesta până la altitudinea de aproximativ 7.500 de metri şi aşteptau condiţii de vreme bună şi condiţii de zăpadă pentru a putea continua ascensiunea. Aveau nevoie de aproximativ 4 zile fără furtuni, vânt puternic şi ninsoare la înălţime, şi de strat de zăpadă stabil pe care să se poată avansa.
Proiectul deosebit din acest an presupunea expunerea la mare altitudine (peste 8000 metri), pe un traseu dificil, care poate fi parcurs în 4-5 zile.
Horia Colibăşanu a plecat în exediţie în 28 martie 2018, iar conform planificării urma să se întoarcă în ţară la începutul lunii iunie.
Anul acesta, a avut loc cea de-a 20a expediție internațională a lui Colibășanu şi cea de-a 15a în Himalaya.
Expediţia este un proiect al Clubului Sportiv Alternative Timișoara, club afiliat la Federația Română de Alpinism și Escaladă care derulează şi monitorizează proiecte de alpinism în calendarul sportiv internațional.
Horia Colibășanu este susținut pentru această expediție de partenerii Gold: Profi, FAN Courier şi Comtim.
Sponsorul Silver al proiectului de ascensiune este: AD Auto Total.
Sponsorii Bronze sunt: Mewi, Poka, Cramele Recaş şi Primăria Municipiului Timişoara.
Partenerii de echipament sunt: Marmot, S75.ro, Sport Guru, Suunto, GoPro, Deltatel.
Expediția poate fi urmărită pe www.horiacolibasanuhimalaya.ro, pe pagina de Facebook Horia Colibășanu şi pe pagina de Twitter a sportivului.
Comentarii recente