Horia Colibășanu: Așteptăm fereastra de vreme bună și vom porni spre vârf. Avem o singură șansă
Horia Colibășanu și coechiepierii săi așteaptă în tabăra de bază japoneză, de la baza muntelui Dhaulagiri, perioada cu vreme prielnică pentru a putea urca la mare altitudine, spre vârf, pe o rută nouă de pe versantul nord vestic. Cei trei sportivi se pregătesc pentru cinci zile de efort, în care vor urca și vor coborî înapoi în tabăra de bază.
Alpinistul timișorean spune că vor fi nevoiți să îți dozeze efortul la urcare, ca să facă față traseului necunoscut și ca să aibă forța necesară pentru a atinge vârful de 8167m.
Suntem în tabăra de bază, cu o vreme rece, vânt, ploaie, zăpadă. Nu putem face absolut nimic. Sperăm să nu mai vină vreun ciclon. Partea bună e că ne odihnim. La cum stau lucrurile, mai mult ca sigur vom avea o singură fereastră de vreme bună, o singură șansă să pornim spre vârf. O să urcăm continuu, în momentul în care pornim, ținta este vârful. Va fi foarte greu și estimăm că vom avea 5 zile de efort. La urcare va trebui să mergem încet, ca să ne și aclimatizăm. După ce trecem de hornul pe care l-am asigurat, ruta pare că poate fi parcursă pe picioare. Să avem vreme bună, asta contează cel mai mult pentru noi. – Horia Colibășanu
Horia Colibășanu a urcat până acum pe opt dintre cele 14 vârfuri din Himalaya cu altitudine peste 8.000 de metri. Experiența sa la mare altitudine este foarte important pentru obiectivul deschiderii unei rute noi pe Dhaulagiri, provocare despre care a spus că este cea mai grea de până acum, chiar mai grea decât expediția din 2004 spre vârful K2 (8.611m).
Echipa de expediție și-a propus o ascensiune pe creasta nord-vestică, accesibilă după depășirea unui horn care are un perete de gheață foarte tehnic, pe care este nevoie să fie instalat echipament de asigurare. Din tabăra de bază japoneză, Horia și colegii săi de expediție au făcut mai multe ascensiuni pentru echiparea acestei porțiuni de traseu.
Colibășanu face echipă anul acesta cu Marius Gane (51), sportiv român de performanță și alpinist de mare altitudine, și de Peter Hámor (53), alpinistul slovac care a urcat pe toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri din Himalaya. Cei trei sportivi vor avea o ascensiune fără oxigen suplimentar și fără ajutorul șerpașilor.
Conform planului de expediție, în a doua parte a lunii mai, când vremea este favorabilă pentru urcarea la mare altitudine, Horia și colegii săi vor porni spre vârful Dhaulagiri. Întoarcerea în țară este planificată la începutul lunii iunie 2019.
Expediția poate fi urmărită pe www.horiacolibasanuhimalaya.ro , pe pagina de Facebook Horia Colibășanu şi pe pagina de Twitter a sportivului.
În 2019, are loc cea de-a 21a expediție internațională a lui Colibășanu şi cea de-a 16a în Himalaya.
Comentarii recente