K2-5„Diferenta dintre <cu> si <fara> butelii cu oxigen poate sa faca diferenta dintre succes si esec, dintre viata si moarte.” – Zsolt Torok, alpinist, intr-un editorial despre urmatorul proiect al lui Horia.

Cu Horia m-am cunoscut pe tren, mergand spre Herculane, in anii ’90. Era unul dintre acei studenti timisoreni care, la sfarsit de saptamana, mergeau la munte lasand in urma orasul si agitatia.

Simpatic si vorbaret, el povestea cu entuziasm despre aventura lui pe Khan Tengri (Stapanul Spiritelor), un munte de 7.000m din Kazakhstan, pe care oricand as fi bucuros sa-l urc.

Ne-am reintalnit pe diverse trasee. In 2004, am auzit ca Horia, baiatul acela din tren, va pleca spre K2, al doilea varf a planetei ca inaltime (8.611m). Era vorba despre varful temut, dorit si de atatea ori incercat de multi alpinisti de renume mondial.

De cand s-a raspandit vestea cea buna, ca Horia Colibasanu a ajuns pe varful K2 in premiera romaneasca, au trecut aproape 10 ani.

Succes dupa succes, incercari dupa incercari, cu foarte multa ambitie, munca si perseverenta, Horia a ajuns cel mai bun alpinist Himalayst din Romania.

Putini stiu insa faptul ca un nou succes presupune, de fiecare data, tot atata pregatire si un efort la fel de mare – si asta pe toate planurile. Faptul ca ai reusit pe K2 nu inseamna ca nu te pregatesti pentru urmatorul varf, la fel de serios.

Pregatirea mentala, obtinerea finantarii, antrenamentul fizic – pe toate le iei de la capat, imediat cum te intorci din expeditie.

Ca acum 10 ani, Himalaya si optmiarii sunt tot atat de departe, iar cel care, an de an, se intoarce acolo, are de parcurs aceeasi distanta – atat pe orizontala, cat si pe verticala.

In cazul unui performer, oamenii sunt predispusi sa perceapa succesul ca fiind ceva firesc, de la sine inteles, dar realitatea e cu totul alta.

Nu exista certitudinea succesului si nici o reteta sigura pentru a-l obtine. Fiecare munte poate fi abordat altfel, in consecinta situatiile difera de la o expeditie la alta.

Si asta pentru ca exista un anumit punct in care omul nu mai lupta nici cu inaltimea, nici cu ostilitatile mediului in care se afla. In acel punct, el este pe cont propriu, iar toata energia sa – atat cea mentala, cat si cea fizica – ii ajunge cat pentru urmatoarea miscare.

Acest punct, care este al limitei conditiei umane, se afla pe undeva la 8.000m. Orice ora in plus la aceasta altitudine micsoreaza sansele de supravietuire. Lupta cu propriile limite e dura si pe muchie de cutit.

I-am strans pumnii lui Horia de fiecare data cand stiam ca noaptea porneste la lumina frontalei spre varf. L-am asteptat acasa si l-am aplaudat dupa fiecare poveste adusa de pe acoperisul lumii.

***

In primavara anului 2014, Horia va porni spre Everest. De data asta, el va avea de urcat 849m in plus peste punctul critic de la 8.000m.

Acolo, Horia va avea nevoie de incurajarea noastra a celor de aici, de jos, de la nivelul zero. Si cei mai buni au nevoie de incurajare pentru ca, deasupra lumii, la aproape 9.000m, nu suntem doar performeri, ci oameni.

Putini sunt cei care au atins al treilea pol al Pamantului fara oxigen suplimentar. Diferenta dintre „cu” si „fara” butelii cu oxigen poate sa faca diferenta dintre succes si esec, dintre viata si moarte.

Cel care se angajeaza sa patrunda in aceasta zona, atat de departe de posibilitatile obisnuite ale oamenilor, se angajeaza intr-o lupta in care nu exista adversari .

Lupta se da cu neputinta. Rezultatul este ceea ce multi dintre noi cautam cu inversunare, uneori: sa ne depasim conditia.

Exista multe cai pentru a afla daca se poate. Una dintre ele incepe la Lukla, continua cu un trekking pana la 5.300m Tabara de Baza, trece pe Caderea de Gheata Cumbu, din Valea Tacerii, urca pe versantul abrupt al lui Lhotse, atinge Saua de Sud a Zeitei-Mame a Pamantului, depaseste Treapta lui Hillary, urca pe Varful de Sud si apoi se termina cu o fotografie cu Trepiedul Chinezesc.

Toate acestea le putem exprima in distante, metri, presiune atmosferica, saturatie de oxigen, dar ce rost are? Urcusul spre cel mai inalt punct inseamna, pana la ultima celula, victoria impotriva limitelor corpului uman. Victoria este o dovada certa ca, traind chiar si intr-o carcasa atat de fragila la prima vedere, omul poate sa se inalte deasupra acesteia prin vointa si munca multa.

Noi, alpinistii, avem ambitii foarte mari, cu orgolii cateodata la fel de mari ca muntii pe care ii urcam.

Am convingerea insa ca cei care afla despre proiectul lui Horia ii vor tine pumnii. Sper ca totul sa ii mearga bine, din acest moment pana in ziua in care portughezul (cel care trimite analiza meteo) ii va comunica ziua optima pentru varf. Indiferent de ruta pe care Horia o va alege pentru a urca pana la 8.848m, cel mai inalt loc de pe Pamant, noi ii tinem pumnii si il incurajam.

Zsolt Torok

zsolt

Zsolt Torok este unul dintre cei mai buni alpinisti ai Romaniei. El a inregistrat performante notabile pe trasee tehnice cu grad ridicat de dificultate in Alpi si Himalaya. Zsolt a fost membru al expeditiei Nanga Parbat din 2013 (8.126 m, Pakistan), cel mai important succes de echipa din alpinismul romanesc.