Horia Colibășanu, alpinistul român care a urcat pe opt dintre cele 14 vârfuri din Himalaya cu altitudine peste 8.000 de metri, a renunțat la expediția ambițioasă din acest an, aceea de a deschide o rută nouă spre vârful Dhaulagiri (8.167m), din cauza vremii nefavorabile care l-ar fi expus pe el și pe echipa sa la riscuri foarte mari.

Colibășanu, împreună cu Marius Gane și Peter Hamor, și-au propus ca în primăvara acestui an să urce pe creasta nord-vestică a muntelui Dhaulagiri pe o rută nouă, proiect care poate fi echivalat cu intrarea în Cartea Recordurilor. Plecați în Himalaya de la începutul lunii aprilie, cei trei sportivi au reușit să ajungă până la 5.600m altitudine, dar mai departe nu au putut continua în lipsa condițiilor de vreme potrivită pentru ascensiuni la mare altitudine.

Aveam nevoie de o fereastră de vreme bună, cu vânt până în 30km/h în zona vârfului, pentru măcar patru zile. Urma să mergem încet, pentru că aveam greutate de cărat și nu eram aclimatizați la mare altitudine. Anul acesta, fereastra nu a venit. Se pare că, la fel ca în 2014, o perturbare a vremii în emisfera nordică, duce la ploi interminabile în România, inundații în Slovacia și lipsa unor ferestre pentru ascensiuni fără oxigen în Himalaya, a spus Horia Colibășanu.

Timișoreanul este totuși optimist în ceea ce privește acest proiect, în condiții de vreme potrivite pentru ascensiuni alpine.

Partea bună pentru această rută este că am depășit porțiunea cea mai dificilă, un horn și perete tehnic foarte greu, zonă cu piatră care se poate desprinde. Am parcurs de foarte multe ori această porțiune pentru că a fost nevoie să o echipăm pentru cățărat. La capătul ei, mai sus de 5.600 de metri, pe creastă, deja se poate merge pe picioare. Anul viitor, cu o vreme bună, cu traseul parțial echipat, șansele noastre sunt mult mai mari, a completat Colibășanu.

Echipa de expediție pe Dhaulagiri a fost formată din Horia Colibășanu (42), Marius Gane (51) – sportiv român de performanță și alpinist de mare altitudine, și de Peter Hámor (53) – alpinistul slovac care a urcat pe toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri din Himalaya. Cei trei sportivi au avut o ascensiune fără oxigen suplimentar și fără ajutorul șerpașilor.

Informații despre expediția din acest an sunt pe www.horiacolibasanuhimalaya.ro , precum și pe pagina de Facebook Horia Colibășanu şi pe pagina de Twitter a sportivului. Sportivul a povestit experiența sa din acest an, despre care a spus că nu a avut grade de comparație pentru greu.

În 2019, a avut loc cea de-a 21a expediție internațională a lui Colibășanu şi cea de-a 16a în Himalaya.

Expediţia este un proiect al Clubului Sportiv Alternative Timișoara, club afiliat la Federația Română de Alpinism și Escaladă care derulează şi monitorizează proiecte de alpinism în calendarul sportiv internațional.

Horia Colibășanu este susținut pentru această expediție de partenerii Gold: Profi, FAN Courier, Comtim și Webasto.

Sponsorul Silver al proiectului de ascensiune este: AD Auto Total.

Sponsorii Bronze sunt: Mewi, Poka, Cramele Recaş, Primăria Municipiului Timişoara și Consiliul Județean Timiș.

Partenerii tehnici sunt: Mammut, La Sportiva și Cebe. Partenerii de echipament sunt: SportGuru și Sorins.

 

CARIERA SPORTIVĂ

Horia Colibășanu este sportiv de performanță, alpinist de mare altitudine, având în prezent în palmares ascensiuni de succes pe 8 din cele 14 vârfuri montane de peste 8.000 de metri din lume.

Expedițiile de succes în Himalaya, principiile de etică sportivă de a urca pe munte fără oxigen suplimentar și ajutorul șerpașilor i-au făcut pe români să îi arate respect și suport pentru activitatea sa.

Rezultatele sale sportive au fost apreciate şi de preşedintele României Klaus Iohannis care i-a acordat lui Horia Colibășanu în iunie 2017 cea mai importantă distincție pe care o poate acordat președintele: Ordinului Național “Steaua  României”, grad de Cavaler.

Cele mai notabile ascensiuni ale lui Colibășanu sunt pe munții Annapurna, K2 și Dhaulagiri, trei din Top 5 munți mortali din lume, potrivit The Economist (mai 2013), care îl citează pe Eberhard Jurgalski, o autoritate în domeniu.

Munții pe care a urcat până acum Colibășanu sunt: K2 (8.611m), Manaslu (8.163m), Dhaulagiri (8.167m), Shishapangma (8.027m), Annapurna (8.091m), Makalu (8.463m), Lhotse (8.516m), Everest (8.848m).

Horia a participat la 21 expediții internaționale de-a lungul carierei sale (până în 2019), făcând echipă cu parteneri din diferite țări, cum ar fi Slovacia, Rusia, Spania și Polonia.

Expediția cu final tragic din Annapurna, din 2008 – când și-a pierdut prietenul și partenerul de coardă, pe Iñaki Ochoa – a fost un moment de cotitură pentru Horia.

Elizabeth Hawley, cea mai bună deținătoare a evidenței expedițiilor himalayene își amintește: “Horia și-a pus propria viață în pericol rămânând (timp de 72 de ore la peste 7.400m altitudine – n.n.) cu colegul lui grav bolnav, Iñaki Ochoa, în condițiile în care el însuși devenise grav bolnav din cauza altitudinii la care se aflau.”

Horia a dat alarma în tabăra de bază, iar unii dintre cei mai buni alpiniști din lume ai momentului s-au mobilizat pentru a-l salva pe Iñaki. Annapurna 2008 a fost cea mai mare operațiune de salvare din istoria Himalayei.

Bazată pe această poveste adevărată, Arena Comunicación din Spania și televiziunea spaniolă TVE au produs filmul documentar “Pura Vida/The Ridge”, câștigător la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian.

Alpiniștii care și-au riscat viața pentru Iñaki, inclusiv Horia Colibășanu, au primit diverse distincții:

  • Nominalizarea la premiul Prințul de Asturia (2008) – “pentru sacrificiu, generozitate, spirit de echipă și prietenie”.
  • “Spirit of Mountaineering”, în cadrul festivității “Piolet d’Or” (2009)
  • Medalia de aur “Meritul Sportiv”, din partea Guvernului Navarrei (2008). Puține persoane au primit, de-a lungul timpului, “Meritul Sportiv”, ca de exemplu Miguel Indurain, câștigător al Turului Franței, cinci ani la rând (1991-1995).

Horia Colibășanu este singurul alpinist român care a primit distincția “Spirit of Mountaineering”, din partea British Alpine Club, primul și cel mai prestigios club montan din lume